MODUL PARTICIPIU
DEFINITIE
Modul participiu este un mod nepersonal, care indica o actiune trecuta si terminata.
Este o forma de baza pentru alcatuirea verbelor la timpurile compuse, la diateza activa, care exprima actiuni trecute, si anume perfect compus, conjunctiv perfect, conditional-optativ perfect, infinitiv perfect.
Este folosit si la formarea viitorului anterior si a verbelor la diateza pasiva.
Modul participiu nu are timpuri, dar sensul sau arata o actiune care a avut loc in trecut.
Se recunoaste prin terminarea in sufixele "-t" si "-s": vazut, citit, spus, cules
Participiul poate fi folosit cu :
- valoare adjectivala (carte citita, timp trecut), caz in care se acorda in gen, numar si caz cu substantivul pe care il determina. Participiul cu valoare adjectivala poate fi articulat, de asemenea poate fi insotit de articolul adjectival si poate exprima grade de comparatie. Participiul cu valoare adjectivala indeplineste functiile sintactice de atribut adjectival si nume predicativ.
- valoare adverbiala, atunci cand determina un verb; in acest caz este invariabil si nu cunoaste categoria gramaticala a cazului. Are functie sintactica de complement circumstantial de mod.
Forma negativa a participiului se formeaza cu ajutorul prefixului "ne-": exemplu neauzit, nevazut, nestiut. Uneori se poate intercala si adverbul "mai" intre prefix si participiu (nemaivazut, nemaiintalnit).