DEFINITIE
Modul imperativ este un mod personal (predicativ) la care verbul exprima o porunca, un indemn, un sfat, o rugaminte sau o urare.
Imperativul are numai forme de persoana a II-a, singular si plural.
El poate fi recunoscut in vorbire dupa intonatie. De asemenea, dupa propozitiile sau frazele care au verbe la imperativ, se foloseste in scris uneori semnul exclamarii.
Exista verbe care la infinitiv se termina in -ea, -e sau -i si care au forme duble la imperativ. Cand sunt insotite de o forma neaccentuata de pronume in acuzativ, desinenta -i este inlocuita cu -e.
Imperativul nu are timpuri, formele lui sunt diferentiate numai dupa doua aspecte: afirmativ si negativ.
Verbele predicative (adica cele cu inteles de sine statator) au la modul imperativ functia sintactica de predicat verbal.
Verbele copulative (adica cele fara inteles de sine statator) au la modul imperativ functia sintactica de predicat nominal, impreuna cu un nume predicativ.
| FORMELE IMPERATIVULUI | ||||
| Persoana a II-a | a lucra | a vedea | a merge | a citi |
| Singular | lucreaza ! | vezi ! | mergi ! | citeste ! |
| Plural | lucrati ! |
vedeti |
mergeti ! | cititi ! |
Imperativul este un mod al adresarii directe si se foloseste adesea in dialog. Aici poate fi inlocuit de substantive in vocativ, de pronume in nominativ, de forme neaccentuate ale pronumelui in acuzativ sau dativ, de interjectii.
Propozitia care contine un verb la imperativ se numeste propozitie imperativa.
Daca verbul la imperativ este folosit singur si exprima o porunca, un ordin, si are valoarea unei propozitii, se pune dupa el semnul exclamarii: - Mananca !